Sindromul SUV…

Desi este o categorie relativ recent aparuta, aceasta a evoluat rapid si astazi suntem inconjurati de SUV-uri. In trafic, SUV-uri, in parcari, SUV-uri, la munte SUV-uri, la mare SUV-uri, peste tot SUV-uri… Iar segmentul SUV-urilor compacte este de departe cel mai competitiv.

Concret, asta inseamna ca tot mai multi producatori introduc asemenea modele in portofoliul personal. Totodata, producatorii traditionali de SUV-uri compacte devin din ce in ce mai priceputi si isi actualizeaza permanent gama.

Din pacate insa, prea multe SUV-uri compacte sufera de ceea ce am ajuns sa numesc “sindromul SUV”… Aceasta “boala” are trei caracteristici principale:

  1. Unu, masina este zgomotoasa, considerabil mai zgomotoasa decat alte modele ale constructorului – exemplu: SUV-ul C-Crosser este cel mai zgomotos Citroen
  2. Doi, masina se conduce nu neaparat prost, dar cu siguranta mai prost decat alte modele ale constructorului, cu o directie vaga, ruliu pronuntat si o tinuta de drum per ansamblu neglijenta – exemplu: Kuga nu e oribil, dar nu se compara cu Focus sau Mondeo care se remarca prin tinute de drum impecabile, si ca sa nu zica nimeni ca am ceva cu Ford, pot face aceeasi afirmatie si despre BMW, in cazul caruia X5 si X6 nu se compara ca tinuta de drum si placere a condusului cu Seria 5… Nici macar cu Seria 1.
  3. Trei, habitaclul masinii este finisat mai prost decat cel al limuzinei cu pret comparabil – exemple: Yeti are un interior mai urat decat Superb (chiar si decat Octavia), Kuga are un interior mai urat decat Mondeo (chiar si decat noul Focus), Tiguan are un interior mai urat decat Passat-ul, RAV4 are un interior mai urat decat Prius-ul si asa mai departe…

Asta inseamna ca aproape de fiecare data cand contemplezi la achizitionarea unui SUV, ar trebui sa stii din start faptul ca va trebui sa renunti la ceva… La silentiozitate, la placerea condusului, la un habitaclu atractiv, la oricare doua dintre cele mentionate, sau chiar la toate trei.

Si nu, asta nu inseamna ca te invit sa eviti SUV-urile, insa te invit sa reflectezi atent la motivele pentru care iti doresti o masina din acest segment… Chiar iti trebuie? Merita compromisul? Cu ce te ajuta? Cu ce compenseaza pentru minusurile enumerate mai sus? Si gandeste-te ca pana acum nu am vorbit deloc despre celelalte inconveniente, cum ar fi consumul de combustibil si emisiile poluante ridicate prin comparatie cu o limuzina, un combi sau o compacta cu motorizare similara…

Exista insa si exceptii. Acestea sunt de doua feluri – exceptii partiale si exceptii absolute.

O exceptie partiala este un SUV care manifesta cel mult doua dintre cele trei simptome ale “sindromului” – de exemplu, cum scriam si mai sus, noul RAV4, desi are un interior mai putin inspirat prin comparatie cu Prius, se conduce bine si este relativ silentios pentru o Toyota.

O exceptie absoluta ar fi un SUV compact care sa nu manifeste nici macar unul dintre cele trei simptome ale “sindromului”… Prima exceptie absoluta pe care am avut placerea s-o conduc a fost noul Renault Koleos, insa va asigur ca exista si altele…

Voi publica in viitorul apropiat un articol cu lista completa a exceptiilor absolute. Intre timp, va puteti face o idee consultand Top-ul SUV.

Cheers! Si nu uita sa-ti expui parerea in comment-box-ul de mai jos. Multumesc.

Clasa: AutoIQ, Chestii care nu se scriu, SUV

Etichete: , , ,

Un Trackback

  1. [...] Si pentru ca zilele trecute va vorbeam despre exceptii absolute, exista foarte putine masini carora li se potriveste definitia asta mai mult decat noului Kia [...]

Parerea ta

Email-ul nu este afisat public Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Alte articole interesante